Andrei Pripa și-a prezentat pentru prima dată vinurile sale la expoziția ExpoVin Moldova în 2018 și, deși aveau etichete temporare, acestea s-au pomenit în centrul atenției. Denumirile vinurilor pe ele erau scrise de mână. Participanții la expoziție își spuneau unul altuia că, la standul micilor producători, un tânăr prezintă vinuri Rara neagră și Feteasca Neagră, care trebui gustate. Tot atunci, vinul său Feteasca Neagră, 2016 – din prima roadă a unei plantatii de vita de vie tinere – a câștigat prima sa medalie de aur la concursul Black Sea Region Wine & Spirits Contest 2018, desfășurat în cadrul acelei expoziții. Astfel și-au început călătoria în viața mare vinurile micului producător SRL Teba Prim.
O microzonă faimoasă
Terenul pentru plantarea viței-de-vie a fost ales foarte reușit – în satul Purcari, pe o pantă cu expunere spre sud-est către Nistru, care curge către liman la câteva sute de metri. Solul conține mult nisip, argilă și scoici galbene. Din partea limanului vine masa principală de aer cald. În vie, deseori se simte un aer sălciu ce vine dinspre Marea Neagră. Primele 10 hectare de viță de vie au fost plantate în 2014. Apoi, au mai plantat câte ceva. Între rânduri, crește iarbă, ceea ce cauzează un stres pentru vița-de-vie. Datorită climei blânde și solului ușor, strugurii se coc bine și acumulează zahăr foarte repede, astfel vinurile de marca Domeniile Pripa au un conținut înalt de alcool.
Dat fiind faptul că vinăria încă nu a atins volumul planificat de producere, o parte a roadei este vândută. Vinurile sale sunt produse doar din struguri proprii într-o secție construită la Chișinău. Între timp, la vinăria din Purcari are loc reconstrucția clădirilor vechi și a unui beci care datează din jurul anului 1840. Totodată, deoarece cercetările în arhive mai continuă, nu-i exclus că se va dovedi că este și mai vechi.
Etichetele spun că vinurile au fost maturate în butoaie de stejar moldovenesc (pentru vinurile locale aceasta este o raritate).
M-am gândit că, deoarece Rara-neagră și Feteasca-neagră sunt soiuri locale de struguri, de ce să nu încercăm să le maturăm în stejar moldovenesc? – explică Andrei Pripa. Plus la aceasta, mai avem o afacere de prelucrare a lemnului și prin mâinile noastre trece mult stejar. Am tăiat un trunchi de vreo 70 – 90 de ani, din care ulterior au fost fabricate butoaie pentru vinurile noastre. Și Saperavi a trecut prin așa fel de butoaie pentru a-i da un colorit moldovenesc».
Vinurile Domeniile Pripa sunt neobișnuite prin faptul că, după zdrobire, boabele au fost stoarse ușor, dar nu la o presă industrială obișnuită, ci manual, la un teasc mare de mână. Fermentarea mustului a avut loc în recipiente inoxidabile cu cămașă de răcire. Apoi, a fost turnat în butoaie pentru maturare. Tot acolo s-a produs fermentația malolactică spontană a vinului.
În total, din roada anului 2017 (Rara neagră, Feteasca Neagră și Saperavi) au fost produse 7,5 mii sticle. Saperavi – în cantitatea cea mai mică. Toate vinurile au fost îmbuteliate în luna aprilie, adică deja de jumătate de an sunt păstrate în sticle.
Rara neagră, 2017
Vinul a fost maturat în butoaie de stejar timp de 12 luni. Conținutul de alcool este de 13,8%.
Rara neagră, 2017 are o culoare rubinie. La primul nas se simte aroma de pomușoare coapte și de stejar. Vinul lasă „piciorușe” pe pereții paharului. Buchetul conține nuanțe de prune, de pământ. L-ași numi un vin cu secret, pentru că, după îmbogățirea sa cu oxigen (au trecut vreo 20-30 minute), au apărut arome total diferite – vanilie dulce, vișine proaspete, gem, bomboane „Vișină în ciocolată”. În general, după ce a stat o oră în pahar, vinul a devenit mai frumos: am găsit în el și o aroma de frunze uscate căzute – din pădurea de toamnă. Prin urmare, este mai bine să decantați acest vin imediat.
Are un corp mediu, mai aproape de ușor, o aciditate vie. În gust – o nuanță de ciocolată neagră, postgust de cafea.
Ași dori să remarc că, dacă nu vă plac vinurile cu nuanțe pronunțate de stejar, atunci acest vin nu este pentru dumneavoastră. Totodată, va încânta amatorii de vinuri profund maturate.
Rara neagră, 2017 a cucerit o medalie de argint la Mundus Vini Summer Tasting` 2019 (Germania).
Feteasca Neagră, 2017
Vinul a fost maturat în butoaie de stejar timp de 12 luni. Culoarea sa este rubiniu-închisă. -Nuantele primare sunt de pomușoare negre de pădure. Buchetul dezvăluie nuanțe de prună uscată cu fum, scorțișoară, piper negru, scoruș negru. Acest vin este bogat în condimente. Cu valul următor vin aromele de nucșoară, puțină frunză de dafin și vișine.
În gust se simt cireșe negre sălbatice și scoruș negru. În postgust este ciocolată neagră. Conținutul de alcool – 14,6%. Feteasca Neagră, 2017 de la Teba Prim este un bun reprezentant al soiului Feteasca Neagră maturat.
Acest vin a cucerit o medalie de aur la concursul Mundus Vini Summer Tasting` 2019. Cu un an mai devreme, roada din 2016 obținuse o medalie de bronz.
La expoziția Good Wine desfășurată recent la București, mulți vizitatori spuneau că Feteasca Neagră a lui Andrei Pripa este cel mai bun vin expus din acest soi.
Saperavi, 2017
Maturarea în butoaie de stejar a durat 14 luni. Vinul are o culoare intensă de rodie, cu o bordură strălucitoare. La primul nas se simt arome de pomușoare negre și fructe. Pe pereții paharului rămân „piciorușe” drăguțe.
Are un buchet bogat, interesant, cu arome de prune proaspete (stejarul încă nu se simte), vișine negre uscate, rodie zdrobită. Apoi, vin aromele de prune uscate, coacăză proaspătă, mure, sâmbure de cireș negru, note de cașcaval, coajă de copac, gust dulce de pomușoare negre răscoapte. După o oră, apar și nuanțe de piele nobilă. Pentru a nu aștepta atât de mult, este mai bine să decantați vinul. Paharul deșert miroase a mirodenii dulci.
În gust – vișine, ciocolată cu lapte. Are o textură mătăsoasă, taninuri moi, mature. Astringența este foarte ușoară, aproape inexistentă. În postgust – cacao. Faptul că a fost maturat în butoi se face mai simțit în gust, decât în buchet. De obicei, vinurile Saperavi sunt foarte puternice, iar corpul acestuia este mult mai ușor, decât te aștepți. Este foarte plăcut. Andrei Pripa explică că acest lucru se datorează solurilor ușoare din podgorie.
Saperavi, 2017 a excelat la Mundus Vini Summer Tasting` 2019, unde nu doar a obținut o medalie de aur, dar și a fost recunoscut drept cel mai bun vin moldovenesc, fiindu-i conferit titlul de Best of Show Moldova.
Totul ar fi putut dura mult mai mult
Vinurile acestui producător ar fi putut apare pe piață mult mai târziu, dacă nu ar fi beneficiat de suport din partea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.
În general, datorită Proiectului ne-am lansat pe piață, unde am și fost remarcați, deoarece anume colaboratorii acestuia au insistat să îmbuteliem vinurile din recolta 2016, spune Andrei Pripa. Ei ne-au împins, ca să zic așa, și noi am început să ne rostogolim. Am fost ajutați cu multă generozitate. În cadrul programului de achiziții de echipamente cu componentă de grant, Teba Prim a procurat 18 vinificatoare cu volum diferit. Întrucât compania noastră este membră a Asociației Micilor Producători, folosim toate echipamentele acordate acesteia de către Proiectul de Competitivitate din Moldova – linia mobilă de îmbuteliere, aparatele de etichetare, de dopuire, capsulatoarele. Datorită ajutorului donatorilor, am început să colaborăm cu compania Imago la elaborarea etichetelor. Accentul a fost pus pe soiul de struguri (deoarece avem vinuri cu denumire de soi) și nu pe marcă, astfel încât să ușurăm alegerea consumatorilor atunci, când vor căuta un vin dintr-un soi anume. Deși este simplă, eticheta atrage atenția și se citește ușor.
Mai mult ca atât, am fost ajutați la lucrările de proiectare la vinărie. Anul viitor, vom construi rețeaua de comunicații. În primul rând, ne-am concentrat pe partea de producere pentru a putea transfera cât mai rapid prelucrarea strugurilor la Purcari. Începând cu anul 2021, probabil vom putea primi turiști. În una din clădiri va fi amplasat un mic hotel și o sală de degustare. Locurile sunt foarte pitorești acolo. Stând pe terasă, poți admira podgoriile».
Unde poate fi cumpărat?
În vinotecile Invino, Taste of Blu, Casa Dacă, La Nobilta Del Gusto.
În restaurantele Beef meat & wine, Entourage.
1 comment
[…] „Domeniile Pripa” se întind pe o suprafață de 17,5 hectare pe panta sud-vestică a Nistrului, partea din Valea Hamza. Încă din secolul al XIX-lea, aici au fost plantați butași de viță-de-vie cu soiurile indigene Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră și Rară Neagră, dar și soiuri internaționale precum Merlot și Saperavi. Doar strugurii cultivați pe „Domeniile Pripa” sunt utilizați pentru producerea vinurilor, care sunt maturate exclusiv în butoaie de stejar moldovenesc, meșterite de trei frați, butnari la a treia generație. Din roada anului 2016 a fost produs primul vin „Domeniile Pripa” – un produs sută la sută autentic și într-un număr limitat de sticle. […]