Uneori, un mic producător poate fi un pionier pentru întreaga industrie și poate stabili o tendință care să fie urmată chiar și de companiile mari. Așadar, Ilie Gogu, fondatorul companiei Gogu Winery, și-a învățat colegii să aducă vinuri albe tinere (deja îmbuteliate) pe piață în anul recoltării lor. El face asta cu mult înainte de sfârșitul anului. Dar și la capitolul vinuri roșii, care necesită mai mult timp, Ilie are un cuvânt de spus. Iată, așadar, trei vinuri reprezentative ale acestui producător.
Gogu Winery Sauvignon blanc, 2019
Probabil nu există cineva, printre cititorii W&S care locuiesc în Moldova, care să nu fi gustat, la Ziua Vinului de la Chișinău, tânărul Sauvignon blanc produs de Ilie într-un lot mic (deja îmbuteliat), special pentru această sărbătoare. Vinul este o „bombă” perfectă care explodează cu aroma fermecătoare a agrișelor și frunzelor de coacăză. Nimeni nu are un vin atât de timpuriu (nu vin tânăr) la începutul lunii octombrie. Primele mii de sticle de Sauvignon Blanc din recolta din 2019 au fost îmbuteliate pe 8 noiembrie 2019! Cred că este primul vin din Moldova apărut pe piață de la recolta anterioară de struguri.
Acum cinci ani, vinurile noastre erau cu siguranță primele – spune vinificatorul – toată lumea râdea de noi atunci – de ce le lansați pe piață atât de târziu?” s-au tot întrebat. Și acum multe întreprinderi, chiar și mari îmbuteliază în noiembrie-decembrie. Practic vinurilor albe nu le place maturizarea. Cu cât ajung mai repede la consumatori, cu atât mai bine. Secretul succesului Sauvignon Blanc de la Gogu Winery se bazează în primul rând pe strugurii de înaltă calitate, aspect în care rezidă 70% din succesul unui vin. Sauvignon Blanc se coace bine în regiunea orașului Căușeni. De obicei, în ultimii ani îl recoltăm la finele lunii august, uneori chiar și de două ori – o dată cu aciditate ridicată și conținut mai scăzut de zahăr, iar a doua oară, dimpotrivă, cu aciditate mai mică și conținut ridicat de zahăr, când strugurii sunt mai copți. Cupajăm apoi aceste vinuri, astfel ca noul vin să fie mai interesant, atât cu o aciditate pronunțată, cât și cu aromă matură”
Vin de culoarea paiului. Interesant este că în cele șapte luni de la Ziua Vinului 2019, acest Sauvignon Blanc s-a schimbat semnificativ. Este clar că „s-a limiștit”, temperându-și și natura „bombastică”. În prezent, aroma sa prezintă note de urzică, agrișe, boabe de soc, cremene, coajă de ananas și tei.
În gust nuanțe vegetale și citrice subliniate de o mineralitate ușoară. Un gust remanent plăcut de agrișe. Vin ușor, cu un conținut de alcool de 12,3%.
Putem spune că Sauvignon blanc este cartea de vizită a Gogu Winery. Patru mii de sticle au fost produse din recolta 2019.
Gogu Winery Blanc de Merlot, 2019
Ilie Gogu a produs primul vin alb în Moldova din struguri Merlot în 2015. Înainte de aceasta, pe piață exista doar vin alb din struguri Cabernet Sauvignon de la un alt producător. Ilie a venit cu ideea de a face acest vin în timpul unui stagiu în Germania unde a participat și la o expoziție din cadrul Weinemesse Berlin (B2C). Aceasta are loc imediat după competiția Berliner Wine Trophy (în februarie).
La expoziție se prezintă vinuri premiate cu medalii la această competiție”, spune Ilie. – Printre acestea și un Blanc de Merlot german, laureat al unei medalii de aur. L-am încercat, mi-a plăcut și m-am gândit de ce nu facem un astfel de vin în Moldova unde avem destule vii cu Merlot. În același an, am produs Blanc de Merlot, iar în ianuarie 2016 ne-am trimis vinul la Berliner Wine Trophy, unde a câștigat, de asemenea, o medalie de aur. Apoi ne-am împrietenit cu producătorul al cărui vin m-a inspirat să ne creăm propriul Blanc de Merlot, care a dobândit una din pozițiile de vârf a vânzărilor noastre. În primii ani, acest vin s-a produs în cantități foarte mici și s-a vândut imediat. Dată fiind cererea în creștere, am crescut volumul și am produs 4 mii de sticle de Blanc de Merlot din recolta 2019. Este cel mai solicitat la export. Interesant este că importatorii din Suedia și SUA au ales doar acest vin din întreaga noastră gamă”.
În cazul meu, aroma vinului a fost închisă, astfel vinul avea nevoie de o bună aerare. Culoarea Blanc de Merlot este a paiului, cu luciu (originând, până la urmă, dintr-o varietate de struguri roșii). Acest vin este capabil să inducă în eroare, deoarece nu are caracteristicile varietale ale Merlot-ului. Este deosebit de bun când este servit cât mai proaspăt, așa că trebuie să îl consumați înainte de lansarea colecției următoare.
În arome căpșuni proaspete de pădure, coacăză roșie, citrice. Gust răcoritor de grapefruit, continuat în post-gust. Totuși, acest vin are un corp mai dens decât vinurile albe obișnuite, datorită soiului roșu. Conținut de alcool – 13,5%.
Gogu Winery Metafora, 2018
Primul vin Metafora a fost produs, din întâmplare, din soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon și Saperavi, recolta 2015. Au fost cupajate în proporții egale, pentru că erau puțini struguri. Iar rezultatul a fost excelent. În 2016 și 2017 acest proces a fost deja repetat în mod intenționat. Au crescut ponderea Merlot la 40% din recolta din 2018, celelalte două soiuri reprezentând, respectiv, 30% fiecare. Vinificatorul ne-a împărtășit câteva dintre secretele sale:
Vârsta unei podgorii Saperavi (închiriate) este de aproape 50 de ani, pentru Cabernet și Merlot este de 10-12 ani. Vinul se face prin tehnologia clasică. Fermentarea pe boștină, cu levuri sălbatice. Nu folosesc levuri selecționate nici pentru soiuri albe, nici pentru roșii. Fermentarea malo-lactică are loc spontan (nu adaug niciodată bacterii) imediat sau, dacă nu trece în timpul sezonului, începe vara, când temperatura din subsol crește la 16-17 grade și se încheie înainte de august. După fermentația malo-lactică, sulfităm puțin în septembrie-octombrie și așteptăm o maturizare completă de 12-15 luni, în funcție de cum se maturizează vinul. Folosim în principal barrique-uri franceze și doar 10-15% din stejar american. Avem barrique-uri noi – 70% și 30% pentru a doua și a treia umplere”.
Vinul are o culoare foarte închisă, cu note de rubin pe margini. Arome primare de mure răscoapte. Buchetul dezvăluie arome de coacăză neagră cu crenguțe uscate, cireșe uscate, porumbrele, aroane, prune, tutun, cafea, scoarță de copac și îndepărtat – dulceață de zmeură. Pe cerul gurii ușoară astringență, cu nuanțe de cireș și cafea. În gustul lung – ciocolată neagră și cireșe sălbatice negre. Textura mătăsoasă, aciditate bună. Conținutul de alcool este de cel puțin 13,8%.
Metafora, 2018 este un vin foarte tânăr, îl puteți plasa la sigur într-o colecție, bineînțeles, dacă aveți condițiile necesare pentru acest lucru -un beci sau frigider de vin. Cu toate acestea, dacă încercați acest vin a doua zi după deschiderea sticlei, taninurile sale vor părea mai mature și mai moi.
Când au intrat primele vinuri Metafora pe piață, unii clienți ne-au certat că le-am lansat prea curând”, își amintește Ilie. „I-am sfătuit să păstreze vinul în beciuri, pentru că nu ne putem permite luxul de a păstra vinul îmbuteliat pentru o perioadă mai lungă.” Acum consumatorii știu că, dacă așteaptă doi ani pentru ca acesta să fie păstrat la producător, pur și simplu va deveni indisponibil în acest răstimp. Se duce prea repede. Din recolta din 2018 au fost produse trei mii de sticle. Avem cumpărători care au achiziționat 20 de cutii de Metafora 2017, dar nici nu l-au încercat, intenționând să aștepte cel puțin un an. „Aceste vinuri nu au reușit încă să câștige medalii în competiții, deoarece multe din acestea din urmă au fost reprogramate pentru a doua jumătate a anului. Recoltele anterioare au fost premiate la Mundus Vini, Concours Mondial de Bruxelles, Berliner Wine Trophy, Asia Wine Trophy, Concursul internațional de vin București. Doar componentele Metafora, 2018 – Cabernet Sauvignon și Saperavi – au reușit să ia parte la concursul En Primeur Odessa (expoziții bazate pe cele organizate la Bordeaux), unde au primit medalii de aur.
Sprijinul oportun e important
Nu știu cât de reușită și cât de lungă ar fi fost calea independentă a acestei companii în marea și frumoasa lume a vinurilor. Îmi aduc aminte de prima prezentare publică a vinurilor Ilie Gogu la Vernisajul Vinului de acum câțiva ani. Pe atunci, au fost lansate sub brand-ul Lunguță și puteau fi considerate decente pentru un vin de casă. Cu toate acestea, le-a lipsit abilitatea de marketing competent, aceasta fiind o capacitate costisitoare pentru un mic producător, mai ales unul aflat la început de drum.
În 2014, USAID ne-a ajutat (la acel moment, prin proiectul CEED II), suportând costurile pentru denumire, branding, dezvoltare de etichete etc.” continuă Ilie. Prin urmare, acum deja populara serie de vinuri Gogu Winery a văzut lumina zilei datorită sprijinului donatorilor. Agenția „43 Oz” ne-a dezvoltat două linii: premium – pentru vinuri de cupaj și de bază – pentru vinuri varietale. În 2015-2016, Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID și Guvernul Suediei, ne-a ajutat să achiziționăm o parte din echipamentul tehnologic – un chiller (instalație de răcire) pentru răcirea mustului în timpul fermentației, echipament foarte important pentru producția de vinuri de calitate, în special vinuri albe, care reprezintă 70% din sortimentul nostru. Și în 2016-17 cu ajutorul lor am achiziționat mobilierul necesar pentru amenajarea secțiunii turistice și am început să primim oaspeți.
Mai mult, Proiectul Competitivitate Moldova, în calitate de partener al Asociației Micilor Producători de Vinuri, îi ajută pe vinificatori, inclusiv pe noi, să se facă atât pe ei cât și vinurile lor cunoscute în lume. Cel mai bun mod de a realiza acest lucru este de a participa la concursuri și expoziții internaționale de prestigiu. Cu toate acestea, este costisitor pentru noi (înregistrarea unei probe de vin la o competiție costă aproximativ 100 de euro sau mai mult. – Notă A.T.), iar donatorii acoperă aceste costuri. Respectiv, vinurile vinăriei Gogu au obținut 18 medalii de aur și argint. Pentru a putea prezenta vinuri cu succes la expoziții, trebuie să le serviți la temperatura corectă. Prin urmare, donatorii au achiziționat frigidere pentru asociație. În general, sprijinul lor este foarte important și necesar. Pentru că am studii tehnologice, îmi ajut și colegii de vreo trei ani deja, consiliind micii producători care abia își încep afacerea. În general, primesc ajutor și ajut la rândul meu”.
Unde se pot cumpăra?
VInurile albe și rose varietale costă între 120-140 la vânzarea cu amănuntul.
Metafora – de la 300 la 335 de lei, în dependență de suprataxa magazinelor.
Vinurile pot fi achiziționate în rețelele Fourchette, Metro, „№1”, Dulcinella, în magazinele de vinuri și restaurante, precum și direct de la producător.