Acest vin în compoziția sa este un amestec clasic Bordeaux – din soiurile de struguri Cabernet Sauvignon și Merlot. Deși, această pereche de vinuri este foarte armonioasă, dar datorită faptului că multe vinuri de acest fel au fost deja făcute în întreaga lume, este dificil pentru vinificatori să nu se repete și să fie individual. Cu toate acestea, pentru compania Fautor acest lucru a fost posibil. Maeștrii ei au creat un vin care poate fi ”profund studiat”.

Fostul vinificator principal al companiei Fautor, acum – vinificator expert al Oficiului Național al Viei și Vinului- Elizaveta Breahna, își amintește cum a fost creat acest vin:
“Vinul Illustro a fost conceput ca un amestec de Cabernet Sauvignon și Merlot. Cabernet Sauvignon oferă vinului aciditate, bărbăție, iar clona Italiană, Merlot cu un conținut înalt de zahăr, conferă vinului un procent de alcool mai ridicat și aciditate scăzută, însă moale și catifelet în gust. Acest amestec a fost creat pentru ca aceste două soiuri să se completeze reciproc, obținând vin cu conținut de alcool foarte puțin ridicat și un gust moale, uleios, echilibrat, deoarece în vinul roșu cel mai important lucru este gustul și post-gustul. Podgoriile Cabernet Sauvignon și Merlot, de pe care au fost recoltați strugurii pentru Illustro 2013, au fost plantate în perioada anilor 2003-2004. Adică, până în anul 2013 vițele au câștigat putere și au dat struguri de înaltă calitate. Și ne așteptam la o recoltă ideală pentru producerea acestui vin, dar vremea din septembrie ne-a adus o surpriză – a plouat. În general, industria pentru anul 2013 nu a fost considerată favorabilă. Cu toate acestea, compania Fautor a avut noroc. Podgoriile Cabernet Sauvignon sunt situate pe dealurile de lângă satul Filipeni, raionul Leova și Merlot – pe pantele din vecinătatea satului Vișniovka, raionul Cantemir. Sa dovedit,că în aceste zone au căzut mai puține precipitații și strugurii nu au fost afectați. Am reușit să strîngem struguri de calitate înaltă. Viitorul vin a trecut prin fermentare malolactică și îmbătrânire în butoaie noi de stejar francez. Butoaiele au fostt cumpărate din Franța, de la producători bine-cunoscuți – Seguin Moreau și Tonnellerie Sylvain. Butoaiele au fost cu diferite grade de prăjire, pentru a combina apoi vinurile din ele și a obține calitatea concepută a vinului.
Pe măsură ce potențialul Merlotului pentru substanțe taninice este mai mic, am luat butoaie fără prăjire și prăjire medie, iar pentru Cabernet Sauvignon, care are un potențial mai mare de îmbătrânire, am luat un alt tip de butoaie, iar maturarea a durat 12 luni. Vinul ne-a bucurat foarte mult cu buchetul său bogat, la care au contribuit atît ambele soiuri de struguri, cît și lemnul de stejar. Cabernet Sauvignon a adus la buchetul de vin aroma de coacăză neagră, fructe de pădure, Merlot – o aromă delicată de prune uscate. Dar cel mai important – gustul a devenit uleios, dulce, deoarece. conținutul de glicerină a fost ridicat. Postgust- lung, cu note de fructe și cafea. După îmbuteliere, vinul ”s-a odihnit” în sticlă 12 luni”.
Au fost îmuteliate 6100 de sticle.
Cum este astăzi Illustro 2013?
Permiteți-mi să vă reamintesc-vinul este un organism viu care se dezvoltă constant, de aceea proprietățile organoleptice ale vinului se schimbă.

În cazul meu, un vin de culoare rubiniu închis, practic ne transparent, pe marginile paharului – un cerc rubiniu. Când se toarnă în pahar, vinul face spumă, ceea ce indică faptul că vinul este încă tânăr. Illustro 2013, lasă pe pereții paharului urme consistente de glicerină, care i-au oferit vinului moliciune în gust. Primul nas – note de prune uscate și zmeură supracoaptă, dulceață.
Rotind puțin paharul, simt în buchetul vinului, note de cireșe uscate, smirnă, smochine, boabe de cafea. Am lăsat paharul deoparte pentru câteva minute, ca să apară aromele terțiare. Nu s-au lăsat mult așteptate, deschizîndu-se note de trabucuri scumpe, boabe de piper negru și lemn ars.
Gustul este foarte uscat, usor astringent, dar cu taninuri moi, rotungite. Aciditatea este foarte pronunțată, dar nu este aspru. Sunt nuanțe de fum și fructe uscate. In post-gust – nuanțe de prune uscate.
În acest vin, nuanțele de maturare foarte interesant se manifestă. Sunt foarte delicate și bogate. De fapt, vinificatorii trebuie să fie foarte iscusiți, astfel încât stejarul să nu rămână în vin, ci doar să-l îmbogățească și să-l complice. În acest caz, acest lucru a fost făcut perfect!
Illustro 2013 de la Fautor – pentru intelectualii vinului! Este un vin cu caracter, necesită respect și dorință de a-l înțelege, dar, în semn de recunoștință, vinul vă oferă cu generozitate bogăția lui pentru plăcerea voastră.
Distincții
Cu siguranță, acest vin puternic, cu caracter (alcool 14%) ca să spunem așa – cu „coloana vertebrală”, cu siguranță nu a putut fi trecut cu vederea de către jurați la concursurile internaționale, care l-au premiat cu medalii.
Black Sea Region` 2017 (Moldova) – «Aur»
International Wine & Spirits Contest` 2017 (Marea Britanie) – «Bronz»
Portugal Wine Trophy` 2017 (Portugalia) – «Aur»
Galicja Vitis Cracow International Wine Contest` 2017 (Polonia) – «Aur»
Oenoforum` 2017 (Cehia) – «Aur».
O mică remarcă

Doresc sa atrag atenția asupra design-ului etichetei. Pe capsulă, inclusiv capacul ei, sunt desenate auriu sau steluțe, sau fulgi de zăpadă. Aceeași formă este repetată și în centrul etichetei. Și pe câmpul ei alb sunt împrăștiate stele și fulgi de zăpadă. Aspectul vinului, chiar înainte de degustare, ne reamintește de frumoasa iarnă și fulgii de zăpadă care cad din cer. Și să vedeți ce coincidență, cînd făceam poze în natură, vinului Illustro, a început să ningă! Pentru mine vinul a inceput ”sa cînte” cu vocea lui Salvatore Adamo “Tombe la neige”.

