Vinul este interesant nu doar atunci când este produs după cele mai bune tehnologii și de o calitate înaltă, ci și atunci când poartă în sine o semnificație profundă. În acest caz, pe lângă încântarea primită de la gustul și aroma vinului, conceptul său bine gândit te face să te oprești și să te gândești, uitându-te la etichetă, luând cîte o înghițitură din pahar, inhalând aroma emanată de el … Iar drept urmare vinul devine nu doar un simplu produs, ci o parte din ceva mai mare – a acestei zone, generații succesive pe pământ, unde strugurii au crescut, dând viață vinului bun. Va fi vorba despre un astfel de vin.
Ce este ascuns în simbol?
Eticheta de pe sticla vinului Sfăditele, 2018, atrage privirea și ne îndeamnă să examinăm în detalii simbolul aplicat pe aceasta, care are un sens ascuns. A fost inventat de strămoșii noștri, care și-au creat tradițiile prin observarea celor ce se întâmplă în jur. Nu întâmplător, simbolul antic moldovenesc a apărut pe noul vin, lansat de Castel Mimi, fiindcă aici se apreciază și se încearcă la maxim păstrarea tradițiilor naționale. Doar la Castel, puteți vedea o colecție de covoare moldovenești vechi, lucrate manual, care au fost adunate și aduse acasă, unul câte unul, din întreaga lume.
Simbolul de pe etichetă se numește Sfăditele – este simbolul “yin-yang” moldovenesc”, spune Adrian Trofim, director general al Castel Mimi. – Se găsește adesea în broderii, în modele de covor și înseamnă filozofia unității contrariilor. Acest lucru a fost întotdeauna s-a întâlnit în lucrările meșterilor populari moldoveni, dar de multe ori nu observăm, pentru că este ceva obișnuit și familiar pentru noi. Trebuie să acordăm mai multă atenție tradițiilor noastre, soiurilor de struguri autohtone și țării noastre. Avem multe lucruri frumoase, trebuie doar să vrei să le vezi”.
Dacă reprezentăm aceste simboluri sub formă de figuri, atunci acestea ar putea fi conectate astfel, încât să se încadreze perfect una în cealaltă. Apoi, întorcându-le, obțineți o mișcare continuă a două mari forțe ale Universului – yin și yang (probabil toată lumea cunoaște faimosul cerc, împărțit în parte albă și o parte neagră cu două puncte pe ele). Această legătură seamănă și cu două mâini cuprinse între ele – o relație complexă între o om și univers, între doi oameni conectați între ei, între două contrarii.
Sfăditele amintește doi oameni, care nu pot trăi unul fără celălalt, dar concurează întotdeauna”, continuă Adrian. – Cele două soiuri de struguri Feteasca Neagră și Rara Neagră, sunt foarte diferite și în același timp au multe în comun – Vinul nostru simbolizează unitatea contrariilor. Rara Neagră are un strugure destul de mare și rar. Iar strugurele de Fetească Neagră, dimpotrivă, este dens și de dimensiuni mult mai mici. Boabele soiului Rara Neagră, conțin puține antocianine și taninuri, respectiv se primește un vin ușor, de o culoare rubinie deschisă. Boabele soiului Feteasca Neagră au o culoare mai intensă, iar vinurile sunt bogate în culoare. De asemenea, se deosebesc și în ceea ce privește aromele. Dar ambele soiuri trăiesc pe pământul nostru de foarte mult timp și fac parte din istoria noastră. Atât de diferite, au creat o alianță în vin, care ne-a plăcut foarte mult și am numit-o Sfăditele, pentru că împreună sunt mai buni, decât separat”.
Secretele vinificatorului
Strugurii soiurilor Feteasca Neagră și Rara Neagră au fost crescuți în centrul Moldovei, pe podgoriile proprii ale vinariei Castel Mimi, aceasta fiind a patra recoltă. Simbolul ”Sfăditele” ne sugerează proporția soiurilor din acest vin – părți egale.
Vinul a fost produs după tehnologia clasică. Strugurii au fost desciorchinați și zdrobiți. Fermentarea pe boștină a durat trei săptămâni la o temperatură reglată de 27-28 °C, în acest timp s-a folosit procesul remontage (o parte din mustul fermentat se pompează în sus), îndepărtarea semințelor și la sfârșit – delestage (o parte din mustul de jos este drenat într-un rezervor separat și după oxigenare este adăugat înapoi, de sus). După presare moale, vinul obținut este turnat în butoaie de stejar francez, pentru maturare timp de 12 luni, unde a avut loc fermentarea malo-lactică – o operație tehnologică foarte importantă pentru vinurile roșii, astfel încât acestea să devină moi și echilibrate. Apoi, Feteasca Neagră și Rara Neagră au fost cupajate, iar peste o lună și jumătate după prelucrare au fost îmbuteliate.
Ca vinificator, sarcina mea a fost să produc un vin bogat, echilibrat, cu o aromă bună”, explică Oleg Bobok, vinificator șef la Castel Mimi. – Este important pentru noi ca gustul vinului să nu conțină prea mult stejar, astfel încât vinul să nu fie greu, dar în același timp bogat în taninuri și aromă. Stejarul francez nu a dat o senzație lemnoasă puternică în vin. Sfăditele au ieșit cu un conținut ridicat de alcool (15%), deoarece ambele soiuri erau foarte zaharoase: Feteasca Neagră – 265-270 g/l, Rara Neagră – 250-255 g/l. Potențialul de păstrare a vinului este, de la trei până la patru ani, timpul ne va spune mai precis.”
Sfăditele, 2018
Vinul este de culoare rubiniu închis. ”Primul nas” este fructe de pădure negre. Se recomandă decantarea, astfel încât vinul să se deschidă mai repede. Iradiază un buchet aromatic nobil, dominat de nuanțe de vișini și coacază neagră, crenguțe uscate de tufă de zmeură, scorțișoară discretă, piper alb, prune uscate, o aromă delicată de violete, nucșoară. Toate aromele sunt suficient de armonioase.

Textură mătăsoasă. În plin gust, la început, se simte scoruș negru de munte, dar este înlocuită rapid cu cireșe uscate, într-un postgust fructat de durată, subliniat de nuanțe de cireș, apoi prune uscate. Alcoolul este bine integrat, toate ingredientele sunt echilibrate. Lucrarea vinificatorilor cu stejarul a fost executată cu acuratețe, prezența sa manifestându-se prin nuanțe frumoase în buchet. Dar, în același timp, se simte că a fost un stejar nobil și scump.
Și în a doua zi mi-a plăcut și mai mult acest vin. L-am păstrat sub un dop obișnuit, la frigider. Acest lucru vorbește în favoarea decantării înainte de consum și, probabil, nu cu jumătate de oră, ci în două ore înainte de consum.
Au fost produse în total 14.300 de sticle, fiecare cu un număr individual. Aș recomanda oricui are ocazia, să cumpere o sticlă sau două și să o țină timp de șase luni, astfel încât să devină și mai interesant în timpul maturării în sticlă.
Unde se poate de procurat?
În vinotecile din Chișinău, magazine online, in reteaua de magazine specializate AlcoMarket, supermarketurile din Chisinau la un preț de 150-160 lei. Precum și în magazinul de pe teritoriul Castelului.
