Acest vin a apărut pe piață acum un an, într-o serie de 14 mii de sticle, amintind despre sine în cadrul degustației de vinuri de la vinoteca InVino. Taraboste Chardonnay, 2013 merită o atenție deosebită.
Dacă vreți să simțiți corpul unui vin alb, atunci acesta este unul cum nu se poate mai potrivit. Conținutul înalt de alcool (14%) și maturarea acestuia în butoaie noi de stejar (baricuri), în decurs de șase luni, îi asigură un corp solid. Un astfel de vin poate fi inclus cu îndrăzneală într-o colecție, întrucât are potențial de maturare și dezvoltare ulterioară în sticlă. Odată cu scurgerea timpului (deși ar fi bine să nu exagerați totuși în acest sens) acesta devine si mai nobil, îndreptățindu-și inscripția de pe etichetă „Pur Aristocratic”.
Culoarea vinului este asemănătoare paielor, cu o nuanță verzuie și luciu. Nuanța verzuie și luciul sunt considerate indicatori externi ai unui vin de calitate.
Buchetul vinului este unul foarte interesant și complex, așa cum și trebuie să fie în cazul unui vin maturat. În primul rând se fac simțite notele de banană, nuci, vanilie, caramelă, pepene galben și pară galbenă suculentă. În aromele de pe planul doi (după ce vinul a stat puțin în pahar) se simte aroma ierburilor de vară. Trebuie menționat faptul că, întrucât vinul este un organism complex, proprietățile aromatice ale acestuia se schimbă de-a lungul timpului. Se poate observa cum aroma (buchetul) vinului, descrisă pe eticheta sticlei, nu corespunde întotdeauna cu ceea ce aveți în pahar. Acest lucru se întâmplă pentru că tehnologii au caracterizat vinul la momentul îmbutelierii, iar ulterior acesta continuă să trăiască și să se schimbe. În special această particularitate este specifică vinurilor maturate. În plus, fiecare om percepe aromele diferit.
Gustul vinului este moale și catifelat. În pofida conținutului înalt de alcool, acesta nu „arde”, întrucât este bine echilibrat. Dacă rotești paharul, poți observa clar pe pereții acestuia „piciorușele” – urmele de glicerină naturală, formate în timpul fermentației alcoolice a mustului de struguri. Datorită conținutului de glicerină, gustul vinului devine catifelat și complet. Iar nuanțele conferite de procesul de maturare nu par excesive. În general senzațiile gustative sunt foarte bogate, cu note de pară galbenă coaptă și berberis. Iar postgustul este unul lung (13 secunde), cu note de citrice.
Potrivit sommelierului-șef InVino – Mihail Druță – Taraboste Chardonnay este un vin gastronomic, care se potrivește de minune chiar și cu acele bucate ce se combină de obicei cu vinurile roșii, în special cu bucatele din carne la grătar. Întrucât are note de vanilie, un steak de ton ar fi perfect.
Sunt de acord cu specialistul care a spus că acest vin trebuie să aibă alături de el mâncare. În opinia mea, niște frigărui din carne de pui ar fi chiar perfecte, iar unul dintre participanții la degustație a propus și carne de iepure.
Taraboste Chardonnay, 2013 costă în jur de 220 de lei. Experții în vinuri din străinătate spun că raportul „preț/calitate” al vinurilor din seria Taraboste este unul foarte bun. Vinurile de așa nivel, din regiuni vinicole renumite, costă mult mai scump. De aceea ar fi păcat să nu profitați.
P.S. Vinurile albe maturate este mai bine să fie servite într-un pahar special cu cupă largă, în care suprafața de contact cu aerul este mai mare. În asemenea caz vinul se va îmbogăți mai repede cu oxigen și își va face simțite aromele.


