Colecția creată sub brandul „Minis Terrios” include trei vinuri care ne duc în lumea basmelor. La început, a apărut vinul „Roșu Împărat”, 2015, numit după personajul din „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă. În 2016 a fost creat vinul „Negru Împărat”: dacă există Roșu, să fie și Negru. În 2018, s-a născut și „Harap Alb”, personaj din aceeași poveste. Vinificatorul s-a străduit să creeze caracterul acestor vinuri astfel, încât să se potrivească cu denumirea lor.
Roșu Împărat, 2017
Primul vin – „Roșu Împărat”, 2015 (Feteasca Neagră, Rara Neagră, Cabernet Sauvignon), a avut un mare succes și s-a epuizat foarte repede. Dar, deși vânzările din roada următoare – 2016 păreau aparent garantate, Dan Prisacaru nu a produs un astfel de vin în acel an, deoarece nu a avut struguri Feteasca Neagră (vinificatorul cumpără primele două soiuri din acest cupaj).
În 2017, am făcut rost de Feteasca Neagră, dar am decis să renunț la utilizarea strugurilor Rara-Neagră, deoarece acest soi este foarte capricios și l-am înlocuit cu Merlot, – spune autorul vinului. – Proporțiile au rămas aproape aceleași, ca și prima dată: Feteasca Neagră – 56%, Merlot – 32%, Cabernet Sauvignon – 12%. Vinul materie primă din Feteasca Neagră și cel din Cabernet Sauvignon au fost amestecate împreună în butoaie pentru 12 luni, iar cel din Merlot – pentru 14 luni. 35% din butoaie erau noi, restul – la a doua sau a treia umplere. Eu folosesc doar stejar francez – foarte scump, dar bun. În 2015, am experimentat cu un butoi din stejar de Krasnodar, însă, după maturare, taninurile din vin erau prea agresive, deși volumul butoiului era de 400 litri, nu de 225. Iată de ce, am optat pentru stejarul francez. Vinurile materie primă ale asamblajului au fost supuse fermentației malolactice. În total, am obținut 2800 sticle. „Roșu Împărat”, 2017 a fost exportat în Japonia, Danemarca, Lituania, Germania și China».
Având în vedere că vinul a fost îmbuteliat în aprilie 2019, acesta s-a epuizat destul de repede. Grăbiți-vă să cumpărați ultimele sticle disponibile pe piața internă.

Vinul are o culoare rubinie profundă. Recomand decantarea. După 30 de minute, turnăm din decantor. Piciorușe dense curg pe pereții paharului. Buchetul vinului conține arome de cireșe negre sălbatice amare, prune uscate, piper negru, cireșe uscate, coacăză neagră, gem. Îl mai las să respire în decantor: în buchet apar arome de violete, porumbe, nuanțe de eucalipt, puțină scorțișoară și vanilie. Se dezvăluie frumos.
Vinul are o aciditate vie, corp mediu, taninuri mature. După decantare, a devenit foarte moale. În gust – vișine, la final – sâmbure de vișine. În post-gust – nuanțe de ciocolată.
„Negru Împărat”, 2017
Un cupaj specific de Bordeaux, cu proporții de Merlot – 50% și Cabernet Sauvignon – 50%, la fel ca în Negru Împărat, 2016. Strugurii au fost cultivați în propria podgorie – vița-de-vie fiind plantată în 2007, a reușit să se maturizeze.
Două soiuri de struguri au fost prelucrate separat și au fost supuse fermentației malolactice, spune Dan Prisacaru. Diferența față de recolta anterioară constă în faptul că vinul a fost maturat în butoaie de stejar o perioadă mai mare de timp, însă au fost mai puține butoaie noi. Dacă în 2016 butoaiele noi constituiau 75%, în 2017 – doar 35%. Din acest motiv, maturarea primului vin a durat 12 luni, iar celui de-al doilea – 14 luni. De asemenea, vinurile diferă ușor prin conținutul de alcool – 14,8% și, respectiv, 14,3% (pe etichetă este scris 14%). „Negru Împărat”, 2016 a fost deja vândut, iar vânzarea celui din 2017 abia a început (îmbutelierea a avut loc în august 2019, fiind produse 5300 sticle) și au fost deja efectuate exporturi în Danemarca și China».

Vinul este de culoare rubiniu-închisă, piciorușe grele și dense curg foarte lent pe pereții paharului. La primul nas se simte aroma pomușoarelor negre coapte. După aceasta, eu am turnat vinul în decantor.
Dacă este turnat în pahar imediat după decantare, se simt arome de piele și nuanțe de pământ. Într-un pahar gol, se simt nuanțe animale, apoi apar cele de fructe de pădure și în final – de vanilie dulce. Am revenit la acest pahar după trei ore din întâmplare (pentru a-l spăla) și am găsit în el un miros plăcut de ciocolată topită.
Am mai lăsat vinul să respire în decantor. După ce a stat o oră în decantor, în vin s-au deschis note de prune uscate, iar două ore mai târziu de vișine uscate, peste trei ore au apărut arome ușoare de mentă, de frunze uscate de tutun, apoi de piper negru. Peste patru ore – arome de ceai negru. Iată așa o evoluție interesantă.
Vinul are o aciditate vie. Este încă tânăr, cu taninuri energice și un corp mediu. În gust (după trei ore de decantare) – o ușoară astringență, nuanțe de vișină, care se transformă în note de sâmbure de vișin. În post-gust – note de ciocolată neagră. „Negru Împărat”, 2017 se potrivește bine cu un steak la grătar.
Acest vin ar putea fi lăsat timp de câțiva ani într-o pivniță bună și răcoroasă pentru maturare, dacă reușiți să-l cumpărați, desigur. Dan ar fi putut să-l lase să se matureze în sticle și peste doi ani să-l vândă mai scump. Însă pentru un producător mic este cam problematic să înghețe resurse pentru o perioadă îndelungată, așa că vinde totul din mers.
„Harap Alb”, 2018
Este prima experiență a lui Dan în producerea Blanc de Noirs. Numele personajului de basm (Harap Alb) a sugerat ideea: alb din negru. Soiurile de struguri roșii (cu boabe negre) Cabernet Sauvignon (85%) și Feteasca Neagră (15%) au dat naștere vinului alb „Harap Alb”, 2018.
Acest vin și-a făcut debutul la ediția de primăvară a „Vernisajului vinului 2019”, chiar neavând încă etichetă. În august, a participat la concursul „Mundus Vini Summer Tasting` 2019” și a câștigat o medalie de argint. La ediția de iarnă a „Vernisajului vinului 2019”, în paharele oaspeților au fost turnate ultimele sticle. Deja nu mai este în vânzare. În total, au fost produse mai puțin de 3 mii de sticle. „Harap Alb”, 2018 a fost vândut în Moldova și exportat în Japonia și Danemarca.
Strugurii Cabernet Sauvignon și Feteasca Neagră au fost prelucrați separat. Timp de două luni, s-a făcut batonaj. În vinul gata, conținutul de alcool era de 12,5%, iar aciditatea de 6,2 g / l. Cei cărora le-a plăcut acest vin vor trebui să aștepte până în februarie, când urmează a fi îmbuteliat vinul din noua roadă. În 2019, am produs „Harap Alb” din aceleași soiuri și în aceeași proporție”, explică vinificatorul.

Vinul este de culoare galben-deschisă, cu o nuanță ușoară de piersic. Piciorușele dense de pe pereții paharului indică un corp bun, care i-a fost conferit de soiurile de struguri roșii.
La primul nas – arome de fructe albe. În buchet – caise, flori albe (liliac), agrișe, ceva citrice.
„Harap Alb”, 2018 este dens, cu o aciditate plăcută în gust, în care se deslușesc note de caise proaspete, dense, nu prea coapte și de măr de vară. În post-gustul îndelungat – miez de caise. Este un vin interesant, în care soiurile roșii procesate în alb, ca de obicei, intrigă.
Unde poate fi cumpărat?
În vinotecile din Chișinău, magazinul-online „Vincuvin”, hipermarketul „Nr. 1”, supermarketurile „Fourchette” și în rețeaua „Rogob”.
Familia mea

Vinurile „Minis Terrios” au fost produse la o vinărie mică din Chișinău, fondată în 2013 de Dan și Diana Prisacaru (la început, compania se numea SRL „Divib Media”, iar în prezent – SRL „Familia mea”). Cu un an mai devreme, ei și-au finalizat studiile de masterat la Dijon (în Franța). La început, cumpărau strugurii, apoi au cumpărat 15 hectare de vie în satul Haragâș din raionul Cantemir, inclusiv 5 hectare de soiuri tehnice. Cabernet Sauvignon și Merlot au fost plantate în 2007, Sauvignon Blanc în 2008.
Deocamdată, această întreprindere mica, ca și ceilalți membri ai Asociației micilor producători de vin, nu dispune de suficiente resurse proprii, prin urmare se bucură de suportul acordat acestor antreprenori de „Proiectul de competitivitate din Moldova” (finanțat de USAID și Guvernul Suediei). SRL „Familia mea” a beneficiat de o presă „Bucher Vaslin” în calitate de grant. Dintre echipamentele mobile achiziționate de „Proiectul de competitivitate din Moldova” pentru utilizare în comun de către vinăriile mici care fac parte din Asociație, întreprinderea are nevoie de un aparat de dopuire.
Suportul constă și în acțiuni de marketing, care includ participarea colectivă a micilor producători la diverse expoziții și concursuri. Expedierea mostrelor la concursurile internaționale este costisitoare, dar, datorită sponsorizării din partea Oficiului național al viei și vinului și „Proiectului de competitivitate din Moldova”, vinurile lui Dan Prisacaru participă, de asemenea, la concursuri și câștigă medalii. Vinurile „Roșu Împărat” și „Negru Împărat” din recoltele precedente au fost medaliate cu aur în Germania și România.

