Castel Mimi a lansat o serie specială de vinuri pentru restaurante – Chef HoReCa Edition. Pentru cramele din Moldova o astfel de activitate țintită este atipică, deoarece este costisitoare. Dar…
Adrian Trofim
-
-
Până acum, cramele autohtone au produs doar vinuri roze proaspete, din soiuri locale și din afară. „Castel Mimi” este primul producător din R. Moldova care a ocupat un nou nivel…
-
Dintr-o prietenie întotdeauna se naște ceva bun. Spre exemplu, un vin, care unește nu doar doi prieteni, ci și două vinării, două țări. Seria de vinuri Tandem a fost prezentată…
-
De multe ori, când alegem un vin nou, dorim să încercăm gusturi și arome noi. De obicei, senzația respectivă ne poate fi oferită de brendurile noi. Acestea pot fi găsite…
-
Seria de colecții Classic de la Castel Mimi a fost completată cu un al patrulea vin cu numele original – Mâini în Șold. Însă în spatele acestei fraze interesante nu…
-
Castel Mimi și-a revizuit portofoliul și continua să-și bucure consumatorii cu noi vinuri, lansând, după blendul Isterie, 2018, care a făcut furori, următorul vin – Frați, 2018. Acesta la fel…
-
Acest vin este neobișnuit atât prin denumire, cât și prin conținut. „Isterie, 2018” reflectă starea producătorilor de vinuri într-o perioadă grea pentru afaceri, când, în ciuda dificultăților economice, nu putem…
-
Vinul este interesant nu doar atunci când este produs după cele mai bune tehnologii și de o calitate înaltă, ci și atunci când poartă în sine o semnificație profundă. În…