Castel Mimi și-a revizuit portofoliul și continua să-și bucure consumatorii cu noi vinuri, lansând, după blendul Isterie, 2018, care a făcut furori, următorul vin – Frați, 2018. Acesta la fel…
-
-
2 aprilie 2021 Oficiul Național al Viei și Vinului a organizat Conferința națională cu genericul „Anul Vitivinicol 2020. Priorități în dezvoltarea sectorului”. În cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile din…
-
De departe nu fiecare vin este demn de a fi inclus într-o colecţie, inclusiv una personală. Doar vinurile cu un potential de maturare. De ce depinde această capacitate a vinurilor?…
-
În decembrie trecut, trei tineri vinificatori moldoveni, mici producători de vinuri, și-au lansat creația comună – vinul «Manifest», îmbuteliat exclusiv în sticle «magnum». Fiecare a contribuit la acest produs cu…
-
Feteasca Neagră (specia Vitis Vinifera) este un soi de struguri autohton originar din regiunea dintre Carpați și Nistru, considerat unul dintre cele mai vechi din Europa. În Moldova, de ceva…
-
Record după record! În anul 2020, vinurile Moldovei au obținut 956 de medalii la 32 de concursuri internaționale de profil, cel mai mare număr de distincții acumulate până în prezent.…
-
Acest vin este neobișnuit atât prin denumire, cât și prin conținut. „Isterie, 2018” reflectă starea producătorilor de vinuri într-o perioadă grea pentru afaceri, când, în ciuda dificultăților economice, nu putem…
-
Crama Mircești este situată în inima Republicii Moldova în satul cu același nume – Mircești din raionul Ungheni și a fost fondată de Arcadie Foșnea, cunoscut vinificator din țară. Deschiderea…
-
În 2019, pe piață a intrat brandul Aurelius, cu patru vinuri spumante – Aurelius extra-brut rose, Aurelius brut rose, Aurelius brut alb și Aurelius Moscato Dolce. Acesta a fost imediat…
-
Cât de bun nu ar fi vinul în sine, dar pentru a ajunge la consumator acesta are nevoie de o „haină”, o sticlă și accesoriile ce se potrivesc cu aceasta.…

