Moldovenii au plantat cea mai înaltă podgorie din America de Nord – la o altitudine de 7200 de picioare (2194 m) deasupra nivelului mării, în Colorado Springs (Colorado, SUA). Ei planifică să construiască acolo și o cramă. În prezent, cea mai înaltă podgorie comercială din America de Nord este considerată Stone Summit Vineyard din California, care se află la 6.750 de picioare. E posibil ca ceea ce au fondat originarii din Moldova să devină și cea mai înaltă podgorie organică din emisfera de Nord.
Însă cel mai curios este faptul că pentru noii deținători de record (încă neoficiali), Sergiu și Daniela Boțolin, viticultura și vinificația sunt doar o mare pasiune, un hobby, pentru că ambii practică chirurgia. Despre faptul cum se combină toate acestea ne-a vorbit Sergiu Boțolin.
– Cum ați ajuns în SUA?
– Am absolvit universitatea de medicină, am făcut rezidențiatul în chirurgie ortopedică, iar în 2001 am plecat în SUA la aspirantură și să-mi susțin teza de doctorat. Soția mea, Daniela, a absolvit și ea universitatea de medicină și, la două luni după plecarea mea, a venit și ea în America cu fiul de cinci ani. În SUA, am trecut din nou toate examenele pentru a obține licența de a practica medicina în SUA. Eu am făcut aspirantura, mi-am susținut teza și am luat titlul de doctor de știință. Apoi am făcut rezidențiatul: Dana – la Universitatea George Wasington din DC, in chirurgie generală, iar eu mi-am repetat rezidențiatul (în SUA durează cinci ani, iar în Moldova – trei ani) in Ortopedia la Universitatea din Colorado în Denver și după aceea pentru încă un an m-am specializat în Chirurgia problemelor complexe ale coloanei vertebrale la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (Maryland).
În 2016, ne-am finalizat studiile. În 1991, am intrat la Universitatea de Medicină din Chișinău, dar am devenit chirurg american cu acte în regulă în 2016, după o cale spre profesie de exact 25 de ani, dintre care 15 – în SUA. Ne-am angajat în Colorado Springs: eu sunt chirurg-ortoped de coloana vertebrala, Daniela este chirurg generalist și traumatolog.
– De unde vine dragostea față de struguri și față de vin?
– O am din copilărie. Părinții mei, deși ambii erau medici și trăiau în Chișinău, au cultivat struguri la vilă. Datorită tatalui meu si fratelui mai mare al mamei, Vasile, am îndrăgit vinificația. El trăiește în satul Horodiște și mereu a făcut vinuri foarte gustoase, după vechea tradiție moldovenească. Unchiul Vasile cultivă struguri, inclusiv, soiuri locale, folosind vechea metodă moldovenească de formare a butucilor. Ea se numește „cupa moldovenească pe araci”. De la vârsta de cinci-șase ani, mergeam cu adulții în pădure să strâng crengi de copaci, din care se făceau araci pentru vie, care nu era pe spalier, ci pe araci. La început, culegeam strugurii de pe pământ împreună cu verii mei, iar când am crescut, ni se permitea să culegem strugurii cu adulții. Pentru mine acesta a fost un pas foarte important.
Unchiul Vasile și celelalte rude ale noastre fac vinuri albe prin fermentare pe pulpă. După două-trei săptămâni, vinul se scurge, iar pulpa este presată. Iar vinuri albe fără pulpă se fac foarte puține 40-50 litri) – pentru ocazii speciale.
Interesul pentru struguri la nivelul citirii cărților a venit deja în America. Până în 2016, eu și Dana nu trăisem niciodată mai mult de doi ani și jumătate într-un singur loc. Mai întâi în Michigan, apoi în Colorado. Cu toate acestea, odată am cumpărat câteva ghivece mari în care am crescut câteva tufe de struguri. Studierea strugurilor a devenit un hobby. Dar marea dragoste pentru struguri a apărut datorită unui tablou, care se numește „Picnic de vară”. Există o poveste întreagă legată de acest tablou.

– Povestiți-ne.
– Perioada studiilor a fost grea din mai multe puncte de vedere. Contractele noastre oficiale erau pentru 80 de ore pe săptămână, ceea ce înseamnă foarte mult. În plus, din moment ce Dana făcea rezidențiat la Washington, iar eu eram în Denver, am locuit separat timp de trei ani, Paul a rămas cu mine.
Într-o noapte am fost chemat să văd un pacient la etajul patru al spitalului. După aceea, am decis să mă întorc în camera personalului nu cu liftul, ci pe scări. La un etaj, am observat un mic tablou, l-am fotografiat și i l-am trimis Danei. De atunci, când ne era foarte greu, ne uitam la acest tablou și ne gândeam că acesta este viitorul nostru pe care vrem să-l construim. Ce-i drept, nu intenționăm să devenim atât de grași, dar, în esență, totul e corect.
Totul a început de la această imagine. Ea ne-a adus pe linie dreaptă. A apărut un scop vizibil, pe care ne doream să-l atingem. Desigur, la noi nu va fi chiar așa, or, noi nu suntem în California și nici măcar în Virginia, unde cresc struguri și din ei se face vin. Dar dorința și visul se conțin în subiectul acestui tablou. El ne-a ajutat să trecem peste dificultăți și acum stă în casă (reproducțiile se vând pe Amazon).
În 2016, ne-am terminat studiile, ne-am angajat, iar în octombrie ne-am procurat propria casă și 20 de hectare de teren. A fost construită de foști proprietari, care au crescut alpaca (pentru tunsul lânii). Ei aveau o turmă de 104 capete.
Când am văzut casa și terenul, ne-a plăcut faptul că foștii proprietari au adunat într-un singur loc tot bălegarul acestor animale, timp de 12 ani. Ne-am dat seama că acesta este „aurul”, care a fost unul dintre factorii determinanți în alegerea casei. Creștem oi și capre de rase pentru carne. În total – 30 de capete. Mulți dintre cunoscuții noștri cred că aceasta este cea mai gustoasă carne pe care au mâncat-o vreodată. Este organică, pentru că animalele se hrănesc doar din acest pământ. Terenul este împărțit în cinci pășuni. Turma paște câte două săptămâni pe fiecare pășune.

– Cum ați ales locul pentru podgorie?
– Înainte de a planta via, am făcut multe cercetări. În prima iarnă am urmărit soarele și vânturile. Terenul nostru este situat la o altitudine de 2194 m deasupra nivelului mării. Din această cauză, există unele condiții nefavorabile pentru cultivarea culturilor. Oficial, pământul nostru se numește semideșert de munte. În primul rând, aici sunt puține precipitații – până la 400 mm pe an. Și sunt foarte instabile, așa că trebuie să folosim irigarea prin picurare.
În al doilea rând, vânturile foarte puternice bat din octombrie până în mai-iunie – uneori până la 90 mile / oră (145 km /oră). Foștii proprietari, când au cumpărat acest teren în 1994, cu ajutorul specialiștilor, au rezolvat problema influenței vântului prin crearea unui sistem de bariere, ce reduce forța vântului dinspre nord-vest. Ei au plantat sub unghi drept șase rânduri de plante, începând cu arbuști și terminând cu pini (fiecare rând fiind mai înalt decât precedentul).
Având în vedere aceste particularități, am ales un loc pentru podgorie, astfel încât influența vântului să fie minimă, iar iluminarea – bună. Cred că există și avantaje ce pot contribui la obținerea unei recolte bune de struguri și vinuri interesante.

– Care sunt avantajele?
– Primul este un nivel ridicat de radiații ultraviolete. Deoarece suntem deasupra la elevatie inalta, aici există radiații solare ridicate. Razele ultraviolete acționează asupra strugurilor, ridicând nivelul de antociani, resveratrol, taninuri în bobițe.
În al doilea rând, diferența diurnă de temperaturi. Vara, aici rar sunt 30 °C ziua, iar noaptea sunt întotdeauna 12-13 °C. Este un climat de munte. Avem acasă trei sobe și un aparat de aer condiționat, pe care nu l-am mai pornit niciodată în șase ani. Temperatura maximă negativă în timpul iernii este de – 26 °C. Două sau trei nopți de acestea sunt în februarie. Însă, uneori pot fi și până la + 20 °C în ianuarie.
Trei – aici este o briză, care suflă constant și din această cauză avem umiditate scăzută. Umiditatea atmosferică este de 10-30%, adică aerul e uscat. Toate acestea îmi permit să cultiv struguri fără substanțe chimice, pentru că nu există amenințări de boli. De exemplu, mildiul are nevoie de umiditate, stagnarea aerului și temperaturi ridicate, iar la noi este uscat, nu e cald și totul este ventilat.
În al patrulea rând, pământul nostru nu este cel mai fertil. El nu a fost niciodată. Aici sunt soluri vulcanice, pe alocuri cu un pH neutru, iar pe alocuri alcaline – cu un pH de 7-8. Plantez struguri cu un tractor și un burghiu mare. Fac găuri, apoi pun două găleți de baligar de alpaca în fiecare gaură, îl amestec cu pământ și obțin o gaură de plantare. În acest fel, am plantat 360 butuci de viță-de-vie.
– Ce soiuri de struguri ați ales?
– În condițiile noastre montane, sunt doar 124 de zile fără îngheț – asta este foarte puțin. Anul trecut, pe 22 mai, a fost o furtună mare, în timpul căreia au căzut 20-30 cm de zăpadă, iar temperatura a coborât la zero. Primele înghețuri încep, de obicei, în perioada 21-25 septembrie. Acum doi ani a fost o furtună de zăpadă pe 7 septembrie.
Deci, încă experimentez cu diferite soiuri de struguri. Vreau să găsesc soiuri care înverzesc târziu – nu mai devreme de 20 mai, pentru ca tufele să nu înghețe; care vor reuși să se coacă în 120 de zile; din care se poate de făcut un vin bun.
În primăvara anului 2017, am plantat primele trei rânduri de opt tufe din soiurile Valient (din grupul Isabella, considerat unul dintre cele mai rezistente la îngheț), Itasca, La Crescent și La Crosse.
Apoi – Frontignac, Frontignac-gris și Frontignac-blanc. Dar gris și blanc nu au prins rădăcini. De asemenea sunt și soiuri albe – Aurora, L’Acadie Blanc, Prairie Star, roșii – Marquette, Marshal Foch, Landot Noir, Oberlin Noir, Leon Millot, Sabrevois, Chelois, Regent, Golubok și un soi de masă Somerset Seedles.
Am și un tunel acoperit cu peliculă, în care cultiv soiuri europene care nu cred că vor supraviețui în aer liber – Pinot Gris, Rondo, Solaris, Muscat of Norway, Pinot Precos Noir.
Comunic pe același forum cu viticultori-selecționatori cunoscuți. Am soiuri create de aceștia. Visul meu este să învăț, în doi sau trei ani, să încrucișez soiurile.
– Cum se simt strugurii în asemenea condiții dure?
– Vântul usucă vița. Doi ani la rând le acopăr pe iarnă, așa cum se face în nordul Moldovei. La mine chiar și butucii sunt formați fără spalier. Am chiar și o formațiune moldovenească de tufiș fără tulpină. În octombrie pregătesc tufele, iar în noiembrie le acopăr cu mulci. Am cumpărat special o mașină pentru tocat deșeurile din lemn.
Am lăsat neacoperite două tufe de Frontignac iarna trecută și au supraviețuit. Anul acesta poate las mai mult Frontignac și încă ceva. Dacă vor supraviețui, atunci nu va trebui să muncesc atât de mult pentru a acoperi butucii.

La sfârșitul lunii aprilie – 1 mai, încep să descopăr tufele. Anul acesta, vițele au iernat bine, au început să înverzească, dar pe 22 mai o furtună de zăpadă a spart mugurii. Acum sunt ciorchini, dar aceștia au crescut din muguri latenți. Golubok a făcut un singur ciorchine, pentru că soiurile europene aproape nu produc ciorchini din muguri secundari.
– Rara Neagră este cultivată în SUA. Ați încercat să o plantezi?
– Nu am găsit o pepinieră de unde să o cumpăr. Acum vreo doisprezece ani, m-am adresat nepotului lui Konstantin Frank, care a adus Rara-Neagră în SUA, și l-am rugat să-mi vândă câțiva butași, dar acesta a refuzat.
Din păcate, soiurile moldovenești nu sunt potrivite pentru condițiile actuale, deoarece suma temperaturilor active din zona noastră – 1800 de grade Fahrenheit (de la 1 aprilie până la 1 noiembrie), sau aproximativ 1 mie de grade Celsius – este foarte mică. Mă uit ce se cultivă în statele Washington și Oregon, unde temperaturile sunt și ele scăzute. De aceea am cumpărat de acolo Golubok, Muscat of Norway, Pinot Precos Noir, care se coc acolo la 1600 F, adică. s-ar putea coace și la noi.

– Când ați putea proceda prima recoltă de struguri?
– În zona noastră sunt cel puțin una sau două furtuni puternice cu grindină pe an. În 2020, o astfel de furtună ne-a distrus via. Tufele au început să crească din nou din rădăcină. A trebuit să cumpărăm o plasă antigrindină. În luna mai am acoperit via cu o plasă. Anul acesta, pe 4 iunie, a căzut grindină mare, din fericire, plasa a salvat tufele. Anul acesta avem șansa să procesăm prima recoltă.
Nu este ușor să cultivi struguri aici. Pe lângă factorii climatici, există o altă problemă – animalele sălbatice. În vie intră antilope, căprioare, iepuri de câmp. În primul an în care am plantat vița-de-vie, butucii au fost mâncați de trei ori de căprioare. Pentru ele, gardul de trei metri nu este un obstacol. Am rezolvat această problemă aducând doi câini ciobănești bucovineni uriași din România. Cușca lor se află în vie.
Iar acum, cea mai mare problemă sunt păsările. Sunt foarte multe și au capacitatea de a analiza cind boabele sunt coapte. Pe 4 august, Golubok a început să-și schimbe culoarea. O treime din ciorchinul, care a supraviețuit grindina, a fost mâncată deja de păsări. Încercăm să folosim plasa antigrindină și împotriva păsărilor. Deoarece eu cultiv via după tehnologia de acoperire moldovenească, strugurii se află destul de aproape de pământ, ciorchinii stau chiar și pe mulci. Căldura solului îi ajută să se coacă, însă astfel le este convenabil și păsărilor și iepurilor să mănânce struguri.
Sunt multe provocări. Dar, după cum se spune, acolo unde există dorință, există posibilitați. De cinci ani încercăm să găsim soiuri potrivite și să cultivăm struguri. Am identificat soiuri care iernează bine. Acum facem selecția soiurilor care se vor coace. Apoi va fi o selecție de soiuri din care se va putea obține un vin bun.
– Ați construit o pivniță?
– Da. Am construit o pivniță moldovenească, iar la intrare – o sală de degustare în stil moldovenesc – Casa Mare, așa cum se obișnuiește în fiecare sat moldovenesc.


Au vrut să facem beciul mai adânc, dar particularitățile constructive ale casei nu au permis acest lucru. Deasupra pivniței se află un strat de pământ de 50-60 cm. Temperatura vara nu crește peste 15-16 °C, iar iarna nu scade sub 3 °C.
Eu și Paul am făcut și instalat și o pergolă în curte. Sub ea, am construit un cuptor, în care coacem plăcinte. În general, am amenajat un colțișor de Moldova în Colorado.
– Dar ați început să faceți vin în America mai devreme…
– În 2004, când locuiam în Michigan (acest stat este al nouălea din SUA după cantitatea de struguri cultivați) și studiam la doctorat, am găsit o fermă unde cumpărătorul își culege singur strugurii. Am împrumutat un minivan de la un prieten, am închiriat lăzi din plastic și am mers la cules Concord (din grupul Isabella). Noi trei (împreună cu feciorul de opt ani) ne-am isprăvit într-o oră și jumătate. Fermierul nu a cântărit strugurii, hotărând că nu am cules prea mult într-un timp atât de scurt. Și a luat banii pentru 100 kg. Am cântărit acasă – s-a dovedit a fi 170 kg. Apoi, câte ceva am închiriat, câte ceva am cumpărat pentru vinificație și am făcut vin.
Iar în propria sa casă din Colorado Springs, primul vin a fost făcut în 2017.
Facem vin în fiecare an, dar cumpărăm struguri. Primii doi ani – din partea de vest a statului Colorado (de peste munții de la noi). În ultimii patru ani – din California. Am primit deja un mesaj să selectăm și să comandăm struguri din viitoarea recoltă. Ei ni-i vor aduce.
– Cum faceți vinul?
– Am cumpărat un zdrobitor, o presă, rezervoare de fermentare din inox de 200 litri. De obicei, cumpărăm șase soiuri de struguri – câte trei albe (Chardonnay, Viognier, Pinot Gris) și roșii (Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir). Toate sunt fermentate pe pulpă timp de 12-14 zile. Chiar și vinurile albe le țin pe pulpa. Așa au făcut bunicii și unchii mei. Eu nu folosesc sulfiți.
Până la oprirea completă a fermentației, torn vinul în sticle de sticlă de 25 de litri, pentru că încă mai produce dioxid de carbon, care protejează de oxidare. Sticlele sunt depozitate în beci. Când vinul s-a limpezit, îl torn într-o altă sticlă. Apoi torn vinul în pungi de 20 de litri și de 10 litri, care sunt concepute pentru „bag-in-box”. Dintr-o astfel de „pungă” este comod de turnat vinul, aerul nu intră în el, iar vinul este protejat de oxidare. Anul trecut am produs 240 de litri. Mai avem vin de anul trecut, s-a păstrat foarte bine.
Mulți oameni gustă vinurile noastre, le plac foarte mult. Treptat, sezonul vinificației se transformă într-un mini-festival. Mulți prieteni și cunoștințe doresc să participe la procesarea strugurilor. Inițial, zdrobitorul a fost manual (nu am luat unul electric intenționat, ca să fie ca pe timpuri, în Moldova). În primii patru ani, m-a durut umărul de la rotirea mânerului. Iar anul trecut, am trecut zdrobitorul la tracțiune pe pedală. Sunt din ce în ce mai mulți doritori de a pedala. Iar noi le oferim vin.
De asemenea, le oferim vin și colegilor de la serviciu. Pentru cadouri, turnăm special o parte din vin în „pungi” de 0,75 litri. Dana le semnează frumos. Toți sunt foarte mulțumiți.
Mulți oameni care au gustat vinurile noastre spun că nu îi doare capul a doua zi.. Pe lângă faptul că nu folosim sulfiți, noi nu maturăm vinul în stejar, pentru că multora nu le place prezenta taninurilor de stejar.
– Sunteți aproape de a trece de la etapa de experimente la cea de producție. Ce planuri de viitor aveți?
– Vinurile din strugurii californieni sunt, desigur, bune, dar visul și scopul meu este să obțin ceva de pe pământul nostru. Vinul pentru mine înseamnă gustul pământului. Tufele de struguri din diferite locuri ale lumii conferă gusturi diferite vinului. Îmi doresc foarte mult să cunosc gustul pământului nostru în vinurile noastre. După cum spune un prieten de-al meu care cultivă struguri în Colorado, totul depinde pentru ce faci acest lucru. Și în Alaska, oamenii cultivă struguri în sere și fac vin din ei. Teoretic, strugurii pot fi cultivați oriunde, altceva este cât va costa și ce calitate va fi.
Când vom decide ce soiuri de struguri produc cele mai bune vinuri aici și vom începe să le producem ca vinărie, acestea se vor numi „7200 alb” și „7200 roșu”. 7200 de picioare este înălțimea la care se află acest loc. Și am numit ferma „Spines and vines” („Coloana vertebrală și vița-de-vie”) pentru că vreau să fiu bun la două lucruri: chirurgia coloanei vertebrale și cultivarea strugurilor.
Dana are un vis. Dacă obținem un vin bun, atunci via noastră poate deveni oficial cea mai înaltă podgorie organică de munte din emisfera de Nord.
– Mult succes în implementarea celor mai ambițioase planuri! Sper să scriu în curând continuarea acestei istorii.