Se știe că, în 2019, vinurile moldovenești au participat la 43 de concursuri internaționale de degustare în diferite țări ale lumii, unde au obținut 842 de medalii – 345 de aur, 263 de argint și 132 de bronz. Unele dintre vinurile noastre s-au distins în mod deosebit, primind mai multe premii. Probabil este interesant de știut care vinuri au devenit campionii Moldovei la numărul de medalii? Aceste vinuri (și munca vinificatorilor care stau în spatele lor) formează o imagine pozitivă a vinificației moldovenești și a țării noastre în ansamblu și creează, de asemenea, faimă pentru ele în lume.
Pentru al doilea an consecutiv, Biroul Național al Viei și Vinului dedică un catalog special vinurilor – medaliați de aur, care este pregătit pentru publicare în trei versiuni – în română, rusă și engleză. Va fi posibil să faceți cunoștință cu toate vinurile moldovenești care au obținut aur în 2019. Între timp, cei dintre aceștia care au patru sau mai multe medalii în activul lor au format TOP-15. Unele vinuri au un număr egal de medalii de ca mai înaltă valoare, dar există și un campion absolut.
TOP-15
Illustro Cabernet Sauvignon – Merlot, 2015 (Fautor) – 10 medalii
Negre, 2017 IGP «Valul lui Traian» (Fautor) – 9 medalii
Ice Wine Traminer – Muscat Ottonel, 2016 (Fautor) – 9 medalii
Negru de Purcari, 2015 IGP «Ștefan Vodă» (Vinăria Purcari) – 6 medalii
Freedom Blend, 2017 (Vinăria Purcari) – 5 medalii
Aurore Rară Neagră, 2017 IGP «Valul lui Traian» (Fautor) – 5 medalii
Aurore Feteasca Neagră – Tempranillo, 2016 (Fautor) – 5 medalii
Kazayak Viorica, 2018 IGP «Ștefan Vodă» (Suvorov Vin) – 5 medalii
Carpe Diem Bad Boys, 2017 (Casa vinicolă Luca) – 4 medalii
Taraboste Pinot Noir, 2016 (Château Vartely) – 4 medalii
Winemaker’s Way Feteasca Albă, 2017 (Sălcuța) – 4 medalii
DOR Reserve Chardonnay, 2016 (Vinăria Bostavan) – 4 medalii
Aurore Feteasca Regală, 2017 IGP «Valul lui Traian» (Fautor) – 4 medalii
Late Harvest Traminer, 2016 IGP «Valul lui Traian» (Fautor) – 4 medalii
Late Harvest Rhein Riesling, 2016 IGP «Valul lui Traian» (Fautor) – 4 medalii
Este uimitor că din TOP-15 vinuri medaliate cu aur, din Moldova, jumătate din listă (opt vinuri) aparțin unui singur producător! – Compania Fautor, care, apropo, este al treilea an consecutiv campion la numărul de premii. Evaluarea companiilor poate fi găsită aici.


2 comments
Buna seara,
Ani la rând am primit în gazdă în statiunea Saturn( litoralul românesc) un domn turist din regiunea Bălți, Republica Moldova. Mi-aduc aminte că îmi aducea un vin licoros dulce extraordinar cu denumirea VIN TARE cu procent de alcool 25%. De atunci nu am mai gasit acel vin( asemanator lichiorului la gust).
VIN TARE este este o categorie de vin, nu denumirea.