Această întrebare și-o pun nu numai cei care cu mare plăcere colecționează vinuri în casă, dar și cei care câteodată cumpără câte o sticlă de vin din magazine, pentru micile evenimente de acasă, mai romantice (în doi) sau pentru musafiri.
Ce facem cu vinul care rămâne în sticlă, căci cantitatea de vin din sticlă e standardizată la 750 ml, ceace nu e puțin. Timpul de păstrare depinde de tipul vinului, dar oricum, în toate condițiile o sticlă deschisă nu se păstrează mult timp, deoarece contactul cu aerul produce oxidarea vinului.
De exemplu:
– Vinurile spumante se păstrează 4 ore (fără dop sau ”acoperite ușor”) până la 24 de ore (cu un dop special);
– Vinurile albe, rose și vinurile roșii ușoare pot fi păstrate 1-3 zile;
– Vinurile roșii și rose dense, pot fi păstrate fără dop până la 5 zile;
– Vinurile dulci alcoolizate nu-și pierd caracteristicile lor timp de 7 zile.
Păstrarea vinului în sticlele deschise se recomandă numai în frigider.
Pentru a prelungi durata de ”viață” a vinului, se pot folosi câteva trucuri:
- Transferați conținului neconsumat într-o sticlă mai mică, în așa fel încât volumul lichidului să fie cât mai aproape de gâtul sticlei.
- Înlocuirea aerului din sticlă cu azot sau argon (sunt gaze inerte). Chiar dacă treaba asta se face cu un dispozitiv special. În lipsa acestuia, se umple recipientul cu gaz și apoi se toarnă vinul în recipient.
- Folosirea unui tub special pentru vidarea recipientului (evacuarea/eliminarea aerului).
Atenție!
Chiar și atunci când utilizați aceste sfaturi, nu păstrați vinul pentru o perioadă lungă de timp ci consumați-l în cel mai scurt timp. Sau puteți folosi vinul neconsumat în pregătirea mai multor preparate culinare: supe, feluri principale și deserturi.