Purcari Wineries Public Company Limited (denumita in continuare „Emitentul”, „Societatea” sau „Grupul”), cel mai important producator de vinuri din Europa Centrala si de Est, informeaza ca Societatea si dl Alexandru Filip au convenit pe cale amiabila incetarea mandatului acestuia in functia de Director General al Societatii, in conditii si termeni ce vor fi detaliati si agreati ulterior.
In vederea asigurarii continuitatii conducerii si a implementarii consecvente a strategiei Grupului, Consiliul de Administratie a aprobat numirea dlui Victor Bostan, fondatorul Societatii, in functia de Director General.
A fost o onoare sa indeplinesc functia de Director General intr-o etapa esentiala din dezvoltarea Purcari, marcata de performante comerciale solide si de o tranzitie reusita a structurii de actionari. Sunt mandru de ceea ce a realizat echipa noastra impreuna si raman pe deplin increzator in directia viitoare a Purcari, sub o structura de actionariat consolidata. Sunt convins ca leadership-ul dlui Bostan va asigura continuitatea viziunii, aprofundarea executiei strategice si crearea de valoare sustenabila pentru toti stakeholderii”, a declarat Alexandru Filip.
La randul sau, Victor Bostan a adaugat: „Doresc sa imi exprim sincera apreciere fata de Alex Filip pentru leadership-ul, dedicarea si capacitatea sa remarcabila de a intelege si gestiona complexitatea industriei vinului intr-o perioada de timp exceptional de scurta. Vinificatia este un domeniu in care cunostintele si impactul se construiesc, de regula, in decenii, iar parcursul sau de invatare, profesionalismul si impactul profund pozitiv avut in aceasta etapa transformationala pentru Purcari merita respect si recunostinta deplina.
Sunt, de asemenea, profund recunoscator MASPEX pentru increderea, sprijinul si viziunea pe termen lung in calitate de actionar majoritar. Parteneriatul nostru ofera Purcari forta si stabilitatea necesare pentru a urmari obiective strategice ambitioase, pastrand in acelasi timp patrimoniul nostru unic, filosofia de vinificatie si spiritul antreprenorial. Impreuna, suntem bine pozitionati pentru a continua construirea unui grup de vinuri puternic, multinational, in beneficiul tuturor partilor interesate.”
Numirea dlui Victor Bostan in functia de Director General este efectiva incepand cu 15 decembrie 2025.

