Recolta înregistrată pe parcursul anului vitivinicol 2021 a fost una generoasă, iar volumul vinului produs a înregistrat o creștere cu 68% față de 2020. Astfel, cantitatea de vin produsă a fost de 17,1 mln. dal față de 10,4 mln.dal cât au fost atestați cu un an în urmă. Totodată, cantitatea de struguri procesată în campania vitivinicolă 2021 a constituit 255 mii tone de struguri sau cu 60% mai multcomparativ cu anul 2020 (160 mii tone). În același timp, volumul total al exporturilor (vin vrac și vin îmbuteliat) a constituit 120,7 mln.litri, în descreștere cu 11,7%, comparativ cu anul 2020, în timp ce valoarea exportului de vin a constituit 2.990 mlrd.MDL, în creștere cu 9,9%, comparativ cu anul 2020. Acestea sunt o parte dintre concluziile prezentate de Oficiul Național al Viei și Vinului, în cadrul celei de-a cincea ediții a Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole „Anul Vitivinicol 2021”.
Evenimentul, care a devenit unul de referință pentru sectorul vitivinicol, a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția SUA pentru Dezvoltarea Internațională – partener strategic de dezvoltare.
Elizaveta Breahnă, director interimar ONVV:
Anul 2021 a continuat să fie un an provocator în toate domeniile, inclusiv pentru sectorul vitivinicol din Republica Moldova. Crizele globale ne-au făcut să găsim soluții ca să ne reinventăm și să căutăm oportunități pentru a promova valoarea mândriei naționale – Vinul Moldovei. Cu toate acestea, pot spune cu mândrie și admirație că în pofida provăcărilor și a dificultăților cu care s-au confruntat viticultorii și vinificatorii din țară, calitatea vinurilor este excelentă. Acum este momentul ca toți împreună, cu susținerea ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a partenerilor strategici să ne unim eforturile să să mergem împreună, pentru că doar așa vom depăși provocările prezentului.”
Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare:
Sectorul vitivinicol nu doar duce faima Republicii Moldova peste hotarele țării, dar asigură locuri de muncă pentru aproximativ 150 de mii de persoane. Ministerul va continua să ofere susținere acestui domeniu, fapt demonstrat și prin majorarea fondului de subvenționare până la un miliard 750 de milioane de lei pentru domeniul agricol, inclusiv pentru sectorul vitivinicol, unde a fost majorat sprijinul inclusiv pentru plantațiile de viță-de-vie. De asemenea, vom acorda în continuare tot sprijinul pentru a asigura o dezvoltare dinamică a industriei
Vladimir Bolea, Președinte al Comisiei Parlamentare Agricultură și Industria Alimentară:
Merg des peste hotarele țării și le spun tuturor că în Republica Moldova producerea vinului este o cultură aparte, care vine din generații și este înrădăcinată în istoria noastră. Datorită ONVV și promovării Vinului Moldovei, țara noastră a devenit cunoscută pentru calitate în producerea de vinuri. Suntem axați pe rezolvarea problemelor din domeniu, ne propunem să modificăm cadrul legal și să oferim accesibilitate pentru cei care sunt implicați în dezvoltarea domeniului.”
Direcții strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului vitivinivcol
Evenimentul desfășurat anual a scos în evidență și provocările cu care se confruntă sectorul vitivinicol din Moldova în contextul crizei provocate de conflictul din regiune, noile tendințe mondiale în ceea ce privește domeniul vitivinicol și acțiunile care trebuie realizate pentru a fi cât mai vizibili pe piața internațională. Conferința a setat direcțiile de activitate pentru dezvoltarea strategică a sectorului și a reunit reprezentanți din domeniu, ai instituțiilor de stat și parteneri externi.
Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova:
USAID susține Republica Moldova și dezvoltarea sectorului vitivinicol din țară începând cu anul 2005, pentru că vedem un potențial enorm, iar acest parteneriat durabil a demonstrat rezultate foarte bune. Împreună putem să ne unim eforturile, să găsim soluții și oportunități pentru brandul vinul moldovenesc. Pot să vă spun că sunt mândru să fiu astăzi parte la acest eveniment grandios.”
Diana Lazăr: șefa Componentei „Industria vitivinicolă”, Proiectul „Agricultura Performantă din Moldova, USAID:
Pe parcursul anilor, împreună cu partenerii, am reușit să îmbunătățim considerabil domeniul vitivinicol din Republica Moldova. Am reușit să dezvoltăm Indicațiile Geografice Protejate, să mărim exporturile și să ne facem vizibili pe piețele din UE. Totuși, pentru a fi competitivi pe piața externă, avem nevoie de o strategie de marketing mai agresivă în sensul bun al cuvântului, pentru că trebuie să utilizăm anumite conjuncturi și tangențe, printre care este expertiza vinificatorilor autohtoni. Vinul viitorului trebuie să fie vinul Moldovei, prin campanii bine țintite, în care vinul nostru să genereze o nouă tracțiune de creștere.”
Pe parcursul celei de-a cincea ediții a Conferinței Naționale a Filierei Vitivinicole „Anul Vitivinicol 2021” au fost prezentate principalele date ale sectorului.
Anul Vitivinicol 2021 în cifre
- Cantitatea de struguri procesată a fost de 255 mii tone de struguri, cu 60% mai mult comparativ cu anul 2020 (160 mii tone)
- Volumul de vin produs a fost de 17,1 mln. Dal și este cu 68% mai mare în raport cu cel produs în anul 2020 (10,4 mln.dal)
- Exporturi :
Exportul total (vin vrac și vin îmbuteliat) a constituit 120, 7 mln.litri, în descreștere cu – 11,7%, comparativ cu anul 2020
Valoarea exportului a constituit 2.990 mlrd.MDL, în creștere cu 9,9%, comparativ cu anul 2020
În 2021, 83% din vinul produs a fost exportat de cei 105 exportatori activi, în 71 de țări
Principalele „centre de creștere” pentru export au fost:
După volum:
România +5%, Federația Rusă +31%, SUA +42%, Turcia +85,3%, Marea Britanie +25,6%
După valoare:
România +29,2%, Federația Rusă +54,5%, SUA +64,4%, Turcia +103,7%, Marea Britanie +55,5%
- Importuri
Importul producției vitivinicole a înregistrat o creștere din cauza secetei din 2020 și a recoltei modeste.
Volumul total al importului producției vitivinicole (materie primă în vrac) a crescut de 150,5%, iar valoarea totală de 68,3%.
Cifrele se datoreazăcreșterii importului producției vitivinicole materie primă în vrac cu 228,2% sau echivalentul a 3 303 497 Litri, în ce privește Volumului și majorării valorii cu 198,3% sau echivalentul a 36 618 816 MDL.
- Calitatea vinurilor produse din strugurii din recolta 2021 este foarte înaltă, în ciuda condițiilor climaterice nefavorabile. Astfel, se remarcă:
- Vinurile albe de soi, vinurile materie pentru producerea spumantului din regiunea delimitată pentru producerea vinurilor cu Indicație Geografică Codru și IGP Ștefan Vodă;
- Vinurile roșii de soi, care au un nivel înalt de calitate în toate cele 3 regiuni cu IGP: Codru, Ștefan Vodă, Valul lui Traian.
Totodată, pe parcursul evenimentului, reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului au prezentat au vorbit și despre dificultățile în activitatea sectorului pentru 2022, în condițiile stopării exporturilor în Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Georgia, Kazahstan și micșorării exporturilor de produse vitivinicole.Astfel, în primul trimestrul al 2022 volumul exporturilor a scăzut cu 35,8%, în timp ce valoarea s-a diminuat cu 25,1%.
În cea de-a doua parte a evenimentului, reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului au prezentat activitățile de marketing planificate pentru anul 2022, particularitățile cu privire la Registrul Vitivinicol și au participat la degustarea vinurilor din recolta anului 2021.

